0766.253.276
0766.253.276
boc.andrada@gmail.com

CODUL PENAL din 17 iulie 2009

PARTEA GENERALĂ


Titlul I - Legea penală şi limitele ei de aplicare art. 1-14
Capitolul I - Principii generale art. 1-2
Capitolul II - Aplicarea legii penale art. 3-14
Secţiunea 1 - Aplicarea legii penale în timp art. 3-7
Secţiunea a 2-a - Aplicarea legii penale în spaţiu art. 8-14
Titlul II - Infracţiunea art. 15-52
Capitolul I - Dispoziţii generale art. 15-17
Capitolul II - Cauzele justificative art. 18-22
Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate art. 23-31
Capitolul IV - Tentativa art. 32-34
Capitolul V - Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni art. 35-45
Capitolul VI - Autorul şi participanţii art. 46-52
Titlul III - Pedepsele art. 53-106
Capitolul I - Categoriile pedepselor art. 53-55
Capitolul II - Pedepsele principale art. 56-64
Secţiunea 1 - Detenţiunea pe viaţă art. 56-59
Secţiunea a 2-a - Închisoarea art. 60
Secţiunea a 3-a - Amenda art. 61-64
Capitolul III - Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare art. 65-70
Secţiunea 1 - Pedeapsa accesorie art. 65
Secţiunea a 2-a - Pedepsele complementare art. 66-70
Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor art. 71-73
Capitolul V - Individualizarea pedepselor art. 74-106
Secţiunea 1 - Dispoziţii generale art. 74
Secţiunea a 2-a - Circumstanţele atenuante şi
circumstanţele agravante art. 75-79
Secţiunea a 3-a - Renunţarea la aplicarea pedepsei art. 80-82
Secţiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei art. 83-90
Secţiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere art. 91-98
Secţiunea a 6-a - Liberarea condiţionată art. 99-106
Titlul IV - Măsurile de siguranţă art. 107-112
Capitolul I - Dispoziţii generale art. 107-108
Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranţă art. 109-112
Titlul V - Minoritatea art. 113-134
Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului art. 113-116
Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative
de libertate art. 117-123
Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative
de libertate art. 124-127
Capitolul IV - Dispoziţii comune art. 128-134
Titlul VI - Răspunderea penală a persoanei juridice art. 135-151
Capitolul I - Dispoziţii generale art. 135-137
Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate
persoanei juridice art. 138-145
Capitolul III - Dispoziţii comune art. 146-151
Titlul VII - Cauzele care înlătură răspunderea penală art. 152-159
Titlul VIII - Cauzele care înlătură sau modifică
executarea pedepsei art. 160-164
Titlul IX - Cauzele care înlătură consecinţele condamnării art. 165-171
Titlul X - Înţelesul unor termeni sau expresii în
legea penală art. 172-187

PARTEA SPECIALĂ

Titlul I - Infracţiuni contra persoanei art. 188-227
Capitolul I - Infracţiuni contra vieţii art. 188-192
Capitolul II - Infracţiuni contra integrităţii corporale
sau sănătăţii art. 193-198
Capitolul III - Infracţiuni săvârşite asupra unui membru
de familie art. 199-200
Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului art. 201-202
Capitolul V - Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă
a celor în primejdie art. 203-204
Capitolul VI - Infracţiuni contra libertăţii persoanei art. 205-208
Capitolul VII - Traficul şi exploatarea persoanelor
vulnerabile art. 209-217
Capitolul VIII - Infracţiuni contra libertăţii şi
integrităţii sexuale art. 218-223
Capitolul IX - Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului
şi vieţii private art. 224-227
Titlul II - Infracţiuni contra patrimoniului art. 228-256
Capitolul I - Furtul art. 228-232
Capitolul II - Tâlhăria şi pirateria art. 233-237
Capitolul III - Infracţiuni contra patrimoniului prin
nesocotirea încrederii art. 238-248
Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice şi
mijloace de plată electronice art. 249-252
Capitolul V - Distrugerea şi tulburarea de posesie art. 253-256
Titlul III - Infracţiuni privind autoritatea şi
frontiera de stat art. 257-265
Capitolul I - Infracţiuni contra autorităţii art. 257-261
Capitolul II - Infracţiuni privind frontiera de stat art. 262-265
Titlul IV - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei art. 266-288
Titlul V - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu art. 289-309
Capitolul I - Infracţiuni de corupţie art. 289-294
Capitolul II - Infracţiuni de serviciu art. 295-309
Titlul VI - Infracţiuni de fals art. 310-328
Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de
alte valori art. 310-316
Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare
sau de marcare art. 317-319
Capitolul III - Falsuri în înscrisuri art. 320-328
Titlul VII - Infracţiuni contra siguranţei publice art. 329-366
Capitolul I - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei
pe căile ferate art. 329-333
Capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei
pe drumurile publice art. 334-341
Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor,
materialelor nucleare şi al materiilor
explozive art. 342-347
Capitolul IV - Infracţiuni privitoare la regimul stabilit
pentru alte activităţi reglementate de lege art. 348-351
Capitolul V - Infracţiuni contra sănătăţii publice art. 352-359
Capitolul VI - Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii
sistemelor şi datelor informatice art. 360-366
Titlul VIII - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii
privind convieţuirea socială art. 367-384
Capitolul I - Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice art. 367-375
Capitolul II - Infracţiuni contra familiei art. 376-380
Capitolul III - Infracţiuni contra libertăţii religioase şi
respectului datorat persoanelor decedate art. 381-384
Titlul IX - Infracţiuni electorale art. 385-393
Titlul X - Infracţiuni contra securităţii naţionale art. 394-412
Titlul XI - Infracţiuni contra capacităţii de luptă
a forţelor armate art. 413-437
Capitolul I - Infracţiuni săvârşite de militari art. 413-431
Capitolul II - Infracţiuni săvârşite de militari
sau de civili art. 432-437
Titlul XII - Infracţiuni de genocid, contra umanităţii
şi de război art. 438-445
Capitolul I - Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii art. 438-439
Capitolul II - Infracţiuni de război art. 440-445
Titlul XIII - Dispoziţii finale art. 446

   PARTEA GENERALĂ

  TITLUL I
  Legea penală şi limitele ei de aplicare
  CAP. I
  Principii generale
  ART. 1
  Legalitatea incriminării
  (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.
  (2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.

  ART. 2
  Legalitatea sancţiunilor de drept penal
  (1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
  (2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.
  (3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.

  CAP. II
  Aplicarea legii penale
  SECŢIUNEA 1
  Aplicarea legii penale în timp
  ART. 3
  Activitatea legii penale
  Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

  ART. 4
  Aplicarea legii penale de dezincriminare
  Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

  ART. 5
  Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
  (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
  (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
──────────
  ──────────
  *) Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 265 din 6 mai 2014
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 20 mai 2014, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 5 din Codul penal, constatându-se că aceste prevederi sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
  Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
  Prin urmare, în intervalul 20 mai 2014-3 iulie 2014, dispoziţiile art. 5 din Codul penal, în măsura în care permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, au fost suspendate de drept, încetându-şi efectele juridice începând cu data de 4 iulie 2014, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor declarate neconstituţionale.
  ──────────
──────────

  ART. 6
  Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
  (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
  (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
  (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
  (4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
  (5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
  (6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
  (7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).

  ART. 7
  Aplicarea legii penale temporare
  (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
  (2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.

  SECŢIUNEA a 2-a
  Aplicarea legii penale în spaţiu
  ART. 8
  Teritorialitatea legii penale
  (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.
  (2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
  (3) Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România.
  (4) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.

  ART. 9
  Personalitatea legii penale
  (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani.
  (2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.
  (3) Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.

  -----------
  Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 1 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

  ART. 10
  Realitatea legii penale
  (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui cetăţean român ori a unei persoane juridice române.
  (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis.

  ART. 11
  Universalitatea legii penale
  (1) Legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 10, săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri:
  a) s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime în temeiul unui tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
  b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzată.
  (2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.
  (3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.

  ART. 12
  Legea penală şi tratatele internaţionale
  Dispoziţiile art. 8-11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internaţional la care România este parte.

  ART. 13
  Imunitatea de jurisdicţie
  Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.

  ART. 14
  Extrădarea
  (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
  (2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii.
  (3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.

  TITLUL II
  Infracţiunea
  CAP. I
  Dispoziţii generale
  ART. 15
  Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
  (1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
  (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

  ART. 16
  Vinovăţia
  (1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală.
  (2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
  (3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
  a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
  b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
  (4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
  a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
  b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
  (5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
  (6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.

  ART. 17
  Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune
  Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când:
  a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
  b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

  CAP. II
  Cauzele justificative
  ART. 18
  Dispoziţii generale
  (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
  (2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.

  ART. 19
  Legitima apărare
  (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
  (2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
  (3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţa sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

  ART. 20
  Starea de necesitate
  (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.
  (2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

  ART. 21
  Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
  (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
  (2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.

  ART. 22
  Consimţământul persoanei vătămate
  (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
  (2) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.

  CAP. III
  Cauzele de neimputabilitate
  ART. 23
  Dispoziţii generale
  (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
  (2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.

  ART. 24
  Constrângerea fizică
  Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

  ART. 25
  Constrângerea morală
  Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

  ART. 26
  Excesul neimputabil
  (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.
  (2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

  ART. 27
  Minoritatea făptuitorului
  Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.

  ART. 28
  Iresponsabilitatea
  Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.

  ART. 29
  Intoxicaţia
  Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.

  ART. 30
  Eroarea
  (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
  (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.
  (3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.
  (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.
  (5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.

  ART. 31
  Cazul fortuit
  Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

  CAP. IV
  Tentativa
  ART. 32
  Tentativa
  (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
  (2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.

  ART. 33
  Pedepsirea tentativei
  (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.
  (2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

  ART. 34
  Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului
  (1) Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii.
  (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.

  CAP. V
  Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
  ART. 35
  Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
  (1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
  (2) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.

  ART. 36
  Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă
  (1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
  (2) Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
  (3) Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă consumată.

  ART. 37
  Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă
  Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.

  ART. 38
  Concursul de infracţiuni
  (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
  (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

  ART. 39
  Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
  (1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
  a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
  b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
  c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
  d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
  e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
  (2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

  ART. 40
  Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
  (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.
  (2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
  (3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
  (4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
  (5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

  ART. 41
  Recidiva
  (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
  (2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă.
  (3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

  ART. 42
  Condamnări care nu atrag starea de recidivă
  La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
  a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
  b) infracţiunile amnistiate;
  c) infracţiunile săvârşite din culpă.

  ART. 43
  Pedeapsa în caz de recidivă
  (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
  (2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
  (3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
  (4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
  (5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
  (6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5).
  (7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

  ART. 44
  Pluralitatea intermediară
  (1) Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
  (2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.

  ART. 45
  Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infracţiuni
  (1) Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.
  (2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.
  (3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut:
  a) în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea;
  b) în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.
  (4) În cazul condamnărilor succesive pentru infracţiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.
  (5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
  (6) Măsurile de siguranţă de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor săvârşite, se cumulează.
  (7) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.

  CAP. VI
  Autorul şi participanţii
  ART. 46
  Autorul şi coautorii
  (1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.
  (2) Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.

  ART. 47
  Instigatorul
  Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

  ART. 48
  Complicele
  (1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
  (2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

  ART. 49
  Pedeapsa în cazul participanţilor
  Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74.

  ART. 50
  Circumstanţe personale şi reale
  (1) Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi.
  (2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

  ART. 51
  Împiedicarea săvârşirii infracţiunii
  (1) Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă săvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii.
  (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie o altă infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.

  ART. 52
  Participaţia improprie
  (1) Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
  (2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
  (3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
  (4) Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător.

  TITLUL III
  Pedepsele
  CAP. I
  Categoriile pedepselor
  ART. 53
  Pedepsele principale
  Pedepsele principale sunt:
  a) detenţiunea pe viaţă;
  b) închisoarea;
  c) amenda.

  ART. 54
  Pedeapsa accesorie
  Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

  ART. 55
  Pedepsele complementare
  Pedepsele complementare sunt:
  a) interzicerea exercitării unor drepturi;
  b) degradarea militară;
  c) publicarea hotărârii de condamnare.

  CAP. II
  Pedepsele principale
  SECŢIUNEA 1
  Detenţiunea pe viaţă
  ART. 56
  Regimul detenţiunii pe viaţă
  Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.

  ART. 57
  Neaplicarea detenţiunii pe viaţă
  Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă.

  ART. 58
  Înlocuirea detenţiunii pe viaţă
  În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale.

  ART. 59
  Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă
  În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.

  SECŢIUNEA a 2-a
  Închisoarea
  ART. 60
  Regimul închisorii
  Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.

  SECŢIUNEA a 3-a
  Amenda
  ART. 61
  Stabilirea amenzii
  (1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.
  (2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
  (3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.

  -----------
  Alin. (3) al art. 61 a fost modificat de pct. 2 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
  (4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
  a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;
  b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
  c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
  (5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.
  (6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) şi alin. (5).

  ART. 62
  Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii
  (1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
  (2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
  (3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

  ART. 63
  Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
  (1) Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
  (2) Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă.
  (3) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1) şi alin. (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

  ART. 64
  Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii
  (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.
  (2) Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea pedepsei închisorii.
  (3) Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de serviciul de probaţiune.
  (4) Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.
  (5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:
  a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă;
  b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru noua infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune.

  -----------
  Lit. b) a alin. (5) al art. 64 a fost modificată de pct. 3 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
  (6) Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.

  CAP. III
  Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
  SECŢIUNEA 1
  Pedeapsa accesorie
  ART. 65
  Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi
  (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

  -----------
  Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de pct. 4 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
  (2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.

  -----------
  Alin. (2) al art. 65 a fost modificat de pct. 4 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
  (3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
  (4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.

  -----------
  Alin. (4) al art. 65 a fost modificat de pct. 4 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

  SECŢIUNEA a 2-a
  Pedepsele complementare
  ART. 66
  Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
  (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
  a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
  b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
  c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
  d) dreptul de a alege;
  e) drepturile părinteşti;
  f) dreptul de a fi tutore sau curator;
  g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
  h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
  i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
  j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
  k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
  l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
  m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
  n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
  o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
  (2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).
  (3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ.
  (4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.
  (5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.

  ART. 67
  Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
  (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
  (2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
  (3) Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

  ART. 68
  Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
  (1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:
  a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
  b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
  c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
  (2) În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării.
  (3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.

  ART. 69
  Degradarea militară
  (1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
  (2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.
  (3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.

  ART. 70
  Publicarea hotărârii definitive de condamnare
  (1) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura
avocati, avocat online, avocat, cabinet avocat, onorariu avocat, birou avocatura, cabinet de avocatura

CABINET AVOCATURA - Andrada Sorana Boc

Timișoara, Str. Liniștei, nr. 17, bl. 92, et.1, ap.4, interfon 4, jud. Timis

0766.253.276

boc.andrada@gmail.com

www.avocatiovu.ro

Sunt de acord cu politica de confidentialitate. (citeste)